Ce caut eu în viaţa mea?! Nu, dar serios ce naiba caut eu în viaţa mea?
Eu unul habar nu am. Voi ştiţi cumva? Dragi prieteni, haideţi spuneţi ceva
frumos, ceva de bine despre mine că altfel cad şi mai rău în depresie.
Am un scop în viaţa asta? Oricât de mic să fie, nu contează, am sau nu?
Adică cât de ghinionist pot să fiu? Se poate şi mai rău decât îs acuma?. Dacă
este posibil aşa ceva... împuşcaţi-mă. Serios, aveţi binecuvântarea mea. Adică
tot ce am vrut e să lucrez, nu să fur sau să săvârşesc nelegiuiri.
Dacă nici la asta nu am câtuşi de puţin noroc, atunci la ce altceva?
Deci... Ce caut eu în viaţa mea? Încă nu ştiu.
Ceea ce ştiu, e că până acum, în viaţa asta, numai decizii proaste am
luat.
Facultate. Nu mă plâng de prietenii pe care mi i-am făcut prin
intermediul facultăţii. Ei sunt partea bună a facultăţii urmate. În rest,
dezastru. Nu am învăţat nimic şi pun pariu că diploma obţinută nu o să mă ajute
cu nimic în viaţă. Doar prin faptul că angajatorii sunt obligaţi să-mi dea un
salariu mai mare. Respect pentru asta!
Erasmus. Programul acela pentru studenţi în care tu te faci că mergi în
străinătate pentru a studia din greu când de fapt eşti beat 6 din 7 zile şi
singurele cursuri la care participi sunt cele legate de combinarea chimica a
unor cocktailuri. Am avut şi eu o şansă, ba chiar aveam şi ajutor, dar am
considerat că e mai bine să plec pe insula lui Pitagora să lucrez pentru un
idiot fără respect pentru cei din jurul lui.
Locurile de muncă alese. Unde mi-a plăcut nu s-a plătit bine şi nici o
stimulare din partea angajatorilor. Unde s-a plătit bine era greu ca dracu din
punct de vedere fizic. Şi acum şomer, pentru că am ales să încerc, să risc încă
o dată în străinătate.
Apropo de riscuri. Nu rişti, nu câştigi! Corect! Păi dacă nu am riscat
la viaţa mea pe toate planurile, profesionale, personale, sentimentale... Nici
o dată nu am câştigat! Dar chiar aşa? Ce naiba se întâmplă aici?
Alo? Doamne, Doamne dacă eşti acolo sus se poate ceva bine şi pentru
mine? Trebuie să-mi fac o programare? Ce trebuie să fac? Dă-mi un semn. Ştiu că
sunt păcătos, dar eu recunosc asta. Nu fac ca alţii care se dau credincioşi dar
ei nu ştiu cum arată biserica. Dacă eşti într-o pauză, scurtează-ţi pauză şi îndreaptă-ţi
atenţia către mine pentru câteva clipe să-mi luminezi creierul meu dezaxat
mintal.
Ştiu că nu sunt nici măcar aproape de top 1 miliard printre preferaţii
tăi, dar trebuie să mă iubeşti şi pe mine. Nici Satana nu mă iubeşte, nu de
alta dar îi este frică de o posibilă răsturnare de ierarhie dacă ajung prea curând
în împărăţia ei.
O singură persoană mă iubea necondiţionat, M. Dar în ultima vreme se
pare că şi ea m-a abandonat.
Dragoste/iubire. Vai!!!
Să vorbesc şi despre dragoste? Hai că zic ceva şi despre iubirea asta. Cum să
zic eu mai simplu?
Mai bine îmi cumpăr ferestre Q Fort. Dragostea trece, ele rămân. Q Fort
să îmi mulţumiţi pentru reclama ce v-o fac! Aştept un semn de recunoştinţă,
oricât de mic.
Şi la deciziile astea s-a mai adăugat şi faptul că am fost “binecuvântat”
să mă nasc în România. Mai bine mă năşteam în Pakistan sau Bangladesh. Serios,
până şi ăştia au mai multe drepturi în Marea Britanie decât românii.
Încă o dată întreb: ce caut eu în viaţa mea? Cum, necum a trecut timpul
şi peste mine, imediat ajung la o vârstă şi eu nu ştiu ce naiba să fac să reuşesc
şi eu în ceva.
Nu-s eu genul care crede în miracole, dar dacă de asta e nevoie să mi
se întâmple şi mie ceva bun în viaţă, atunci devin credinciosul numărul 1 în miracole.
Alţi nemernici sunt loviţi în cap de miracole şi nu le merită, poate
nici eu nu merit multe, dar nu sunt chiar aşa nemernic. Am dreptate sau nu?
Prieteni, mă ştiţi voi pe mine de nemernic? Sau escroc?
Deci până la urmă ce trebuie să fac ca să-mi dau seama ce naiba să fac în
viaţa asta, tare “frumoasă”?
Nu se poate să am ghinion până la sfârşitul existenţei mele inutile pe
pământ. Sau se poate şi eu nu ştiu? Poate eu sunt norocosul în ghinion. 1 la 1
milion.
Dar mă gândesc că totuşi mai există o speranţă mică acolo pe undeva şi
pentru mine. Dacă ea chiar nu e pe acolo undeva, atunci pot să cer o audiţie la
Sf. Petru, pentru că la cealaltă persoană nu trebuie audiţie, sunt convins de
asta.
Am mai zis că anul 2012 o să fie decisiv, că trebuie să reuşesc în cele
ce mi-am propus. Până acum: dezastru. Nici o rezoluţie nu am îndeplinit-o şi se
pare că nu voi îndeplini nici una până la sfârşitul anului.
Nu ştiu ce caut în viaţa mea, dar oricum nu e de bine, până acum.
Puteţi veni cu argumente să-mi spuneţi că viaţa e frumoasă. Chiar sunt
curios să le aud!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu